Le Figaro: ZONELE DE UMBRĂ ale investigației în cazul atacului terorist de la Moscova

Le Figaro: ZONELE DE UMBRĂ ale investigației în cazul atacului terorist de la Moscova
Publicat: 26/03/2024, 07:30

Autoritățile ruse au arestat militanți din Tadjikistan în cadrul investigației declanșate după masacrul de la Moscova, dar, în același timp, continuă să lanseze acuzații la adresa Ucrainei, generând confuzie și o serie de semne de întrebare, notează cotidianul Le Figaro.

”Confuzie și multe întrebări referitoare la ancheta privind atentatul asupra sălii de concerte Crocus. Comis de cel puțin patru indivizi originari din Asia Centrală, conform Moscovei, atacul asupra unei săli de spectacole de la periferia Moscovei, revendicat de grupul Stat Islamic, s-a soldat cu 137 de morți, dintre care trei copii, și 182 de răniți, 97 fiind încă spitalizați. (…) În total, au fost reținute 11 persoane, iar o instanță judiciară a plasat în arest preventiv trei indivizi, fără a preciza dacă fac parte dintre cei 11 suspecți. Conform postului BBC-Russia, alte două persoane au fost ucise, una la locul atacului, alta în regiunea Briansk, în apropierea frontierelor cu Belarus și Ucraina. Un element folosit de Vladimir Putin pentru a arăta cu degetul spre responsabilitatea regimului de la Kiev, care le-ar fi deschis o «fereastră» teroriștilor, conform liderului de la Kremlin”, comentează cotidianul Le Figaro.

Editorialistul Alain Barluet constată, într-un articol intitulat ”Atentat la Moscova: zonele de umbră din anchetă”, că suspecții au fost ”abuzați și torturați”. Unul dintre bărbații arestați a fost prezentat într-un scaun cu rotile, într-o stare semiconștientă, aparent ca urmare a loviturilor primite în timpul arestării.

Suspecții plasați în arest preventiv până pe 22 mai riscă închisoarea pe viață, iar primele audieri în instanță s-au derulat cu ușile închise, pentru împiedicarea ”divulgării secretelor de stat”.

Lacune ale serviciilor de securitate ruse

Același grup terorist este acuzat că a atacat la începutul anului o biserică din Istanbul. Conform serviciilor secrete turce, Abdullo Buriiev, membru al celulei din Tadjikistan a organizației Stat Islamic Khorasan, filiala afgană a rețelei teroriste Stat Islamic, ar fi coordonat atacul din Turcia și apoi a fugit în Rusia.

”Dacă se va confirma, această ipoteză ar contrazice versiunea oficială a autorităților ruse, care par să excludă responsabilitatea grupului Stat Islamic și să incrimineze Ucraina. O teză vehiculată de televiziunile federale și pe care mulți ruși, aflați în stare de șoc, ar fi tentați să o creadă. În pofida semnelor de întrebare care există. Cum se explică lacunele serviciilor de securitate? Cum a fost posibil ca atacatorii să pătrundă atât de ușor în sala de concerte și să comită masacrul în 18 minute, declanșând și un incendiu, înainte de a pleca? De ce erau blocate ieșirile de urgență? De ce forțele de ordine au avut nevoie de o oră pentru a interveni, cu toate că unitatea Rosgvardia se află la doar patru kilometri, un drum de nouă minute? Sunt întrebări obsedante care încă nu au răspuns”, subliniază cotidianul Le Figaro.

Foto: Profimedia

Citește și:

Consiliul de Securitate ONU cere ARMISTIȚIU ”imediat” între Israel și grupul Hamas

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $....
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Halep și-a luat casă la Dubai de peste un milion de euro! Iubitul de 57...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Ciclonul care a făcut ravagii în Europa ajunge și în România. Meteorologii avertizează că vin...
Ea este Florentina, tânăra de 21 de ani din Făgăraș care a sfârșit tragic. A...
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în...
Se schimbă CNP-urile. De ce va apărea numărul unic "70" în toate codurile numerice personale
"Te iubesc, sufletul meu". Ți se rupe sufletul de durere! Mesajul emoționant transmis de părinții...
Ea este Florentina Paula Alexandra, tânăra ucisă cu bestialitate de propriul iubit, într-un apartament din...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Pentagon: Loviturile ucrainene au afectat 14% din capacitatea Rusiei de rafinare a petrolului
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Ungaria a pus interzis la frontieră. Șoferii români care nu pot trece granița. Toleranță zero
Cristina Cioran și-a pierdut toate economiile. Ce i-a făcut Alex Dobrescu
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să...
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
Crima din Sibiu! Tânărul de 24 de ani şi-a recunoscut fapta. Motivul pentru care şi-a...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Singurul oraș din România în competiția pentru titlul de Capitală Verde Europeană
×